Mircea Rednic are din nou probleme de lot. Victoria de la Buzău a lăsat urme, iar Claudiu Niculescu (foto, în stânga) este ostașul care a căzut înaintea războiului cu rivalii din Giulești.
În prima repriză, după ce reușise să deschidă scorul dintr-un penalty tot de el obținut, atacantul a fost înlocuit din cauza unor dureri la aductori. Este vorba de o microleziune fibrilară, iar perioada în care „Clau-gol” nu va putea juca este de trei săptămâni. „Cinci – șase zile o să fac repaus total, nu am voie să fac nicio mișcare. După aceea o să urmez un program de fizioterapie, după care voi începe alergările ușoare. Sper să revin cât mai repede, poate chiar la meciurile cu Rapid, dar șansele sunt foarte mici”, a spus ieri vedeta dinamoviștilor. „Rapid joacă bine, dar noi suntem lideri”
Chiar dacă, cel mai probabil, „fratele” său din atac va lipsi, Ionel Dănciulescu este optimist în vederea derby-ului cu rivalii din Giulești. „Nu ne sperie forma Rapidului! Recunosc că joacă bine, dar noi suntem lideri. Pe teren vom demonstra că noi suntem echipa mai bună”, a spus Dănciulescu.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER